marți, 1 martie 2011

Mărţişoscar

Aseară, din motive de somnolenţă, n-am apucat să mă uit la marea cumetrie cinematografică de la fraţii noştri de peste ocean. Da' azi am dat un ochi întâmplător din curiozitate mai mult să le văd pe doamne care cum s-a prezentat. Eul meu interior e totuşi mulţumit de sine însămi că a apucat să vizioneze filmu' cu tăicuţu' George, care film a luat el ce i se cuvenea. Nu de alta, da-n filmu' ăla se-njură aşa, c-un aer demn, plin de prestanţă, iar io mă bucur când filmele cu sodomeala verbală iau premii d'astea academice. Plus ca e film cu handicapaţi. Handicapaţi englezi. Regali. Cum adică tu, Academia Americană de Film să nu premiezi aşa ceva? Uite, bă. Au recunoscut englezii că-s un neam de degeneraţi, hai să le dam un premiu pentru sinceritate. Iar englezii l-au luat. Cum să nu-l ia? Frumos.

Da' nu despre asta vreau să discut. Că cultura mea cinematografică e modestă. Io mă rezum la ce ştiu eu sau ce am impresia că ştiu eu. Mai ales că mâine e ocazia care e, numa bine să discut despre ce-mi place mai mult. Nu, nu despre mâncare. Despre ţoale, dom'le.

Şi privesc pe saituri de profil. Şi mă minunez eu în gustul meu vestimentar impecabil şi ireproşabil. Deci zău că parc-a fost la balu' de absolvire al grupului şcolar UCECOM. La mare căutare anul acesta a fost lămiul, prezent mai pe toate duducele care mai tinere, care mai purii. Numa Gwyneth Paltrow l-a purtat cu graţie. Da' pe Gwyneth Paltrow poţi s-o-mbraci şi-n jucător profesionist de hochei şi s-o pui să cânte kumbaya, şi-n veioză cu abajur cu ciucurei cu clopoţei şi-n costum de tanti de la administraţia financiară, nu dai greş. Desigur, sunt subiectivă . Cre-că Gwyneth Paltrow e una din puţinele femei căreia dacă-i propui o muie elegantă şi te refuză, îţi pare rău sincer c-ai jignit-o. E, pe de altă parte şade Penelopa. Deci a venit Penelopa în rochiţa ei de naşă de-acu' 10 nunţi, 15 kile şi 3 numere la sutien, când a ţinut lumânarea-n biserică vreunui văr sarac de prin periferia Madridului şi-i era tîrşală să impresioneze cu ţinuta Armani Privee de duminică.
Reese Witherspoon cre-că-i nostalgică după vremurile când juca ea-n rol de principesă neprihănită dimpreună cu fostu' bărbac'so când îi dădea ăla limbi prin filme de şi-a tras ţinuta asta de domnişoară de pension. Da' nu-i rău: rochie clasică, coc clasic, botox clasic. Stil.

La mare căutare a fost şi roşu'. Părerea mea e că rochia roşie la genu' ăsta de eveniment e ca aia albă la genu' de eveniment nuntă. Mai puţin tanti asta care nu ştiu a cui e şi s-a prezentat ca venită de la Hooters în drum spre şoseaua de centură. A lor, că-i mai de ceva mulţi coco, aşa.

Cate Blanchett arată ca şi când ar intenţiona să i-o dea discret tot poporul francez şi coloniile între ţâţe cu arcu' ăla de triumf din mărgele tatuat pe rochie iar Scarlett Johansson a afişat un look inspirat dintr-o ţinută retro d-ale Andei Adam, gumele minti cu abţibilde şi placa de păr a Anei Maria Prodan.

Mai e şi Milla. Păcat de ea şi de tatuaju' ei din Black Swan că nu ştie să joace. Al'fel aş fute-o şi cu limba uscată.

Am lăsat-o pe preferata mea la urmă. Deci cum să n-o iubeşti când o arde cilău-couturistic? Ui'la ea cum a venit la Gloabele dîn Aur, mîncaţaş. Tot respectu' meu, sărumînuşiţele coană Leană dă Carter că te ţine talentu' tău de englezoaică neaoşă de la mama dumitale să faci mişto într-o astfel de manieră de băţu-nfipt în cururile elegante, rujate şi zâmbitoare ale mândrelor vedete laureate. Ştiu, e strategie de marketing. Da' mie-mi place. Cumpăr.