luni, 21 februarie 2011

Cum am realizat c'am imbatranit

Primu' semn a fost cand i-am cerut buletinu' unuia pe care-l suspectam minor si nu-ntelegeam unde tre'sa ma uit ca sa vad anu' nasterii. Care era '92. Nu n-am vrut sa-l fut. Dar pur si simplu nu vroiam sa accept ca cineva nascut cu vreo 1... an, pula, 10 ani mai tarziu decat mine are voie sa bea. Si eu nu. Ma rog, era si conjunctura de asa natura.
Apoi tineretul a devenit foarte respectuos cu mine. Nu brusc. Da'i dadeau cu "nu va suparati", "veniti sa va explic", "daca nu va deranjeaza". Ba da, coaie, ma deranjeaza, cere'mi o tigara, o ciunga, nu ma trata ca pe ma'ta ca'mi trezesti instincte materne si'mi vine sa te iau acasa sa te cresc. Desigur, eu am un aer princiar si n'ar fi fost o problema dac'o ardeau cu "Majestatea Voastra" la sfarsit + o reverenta si un serv sa'mi care geanta. Da' nu asa se pune problema. Mai bizar a fost cand persoane mai in varsta decat mine imi vorbeau cu "doamnă" si'mi cedau locu'n tramvai. Asta a fost un alt prim semn ca tre'sa'mi iau masina.
Dupe care eram intr'o seara la maica'mea acasa. Surprinzator pentru mine care din nopti euforice pline de desfrau sexual cu porno de pe torenţi si tofifii nu ma scoti. Cre'ca ma duceam la serviciu' a doua zi sau imi venise ciclu' si eram apatica. Si eram io si cu maica'mea. Ea in colanti negri, eu in colanti negri. Ea cu ochelari. Eu cu ochelari. Ea c'un castron de piscotele, eu cu unu' de tuc cu ardei. Pe ea o durea genunchiu' drept "de la presiune, mama", pe mine ma durea ala stang de'a fost in ghips plus glezna. A luat ea o pastila de stomac, am luat si eu doua: una de cap, alta de gat si'am decis ca era momentu' sa ma frec cu ben gay pe genunchi. Si la televizor Beyonce. Si maica'mea: "ba, ce'a'mbatranit si asta". M'am ridicat si'am plecat sa'mi bag perna electrica'n priza, buiota la umplut si sa'mi asez plosca, luminarea si mainile pe piept.
La serviciu stateam cu niste colegi si'o vad pe una cu aspect delicat de matura scapata'n vopsea. Zic sa fac un comentariu simpatic:
- Uite'o si pe Boy George asta.
- ...
- Boy George?!
- ...
- David Bowie?!
- ....
- Lady Gaga?
- Da, da, au aplaudat ei fericiti.
Si ma uit prin reviste si le vad p'astea la concerte in chiloti, cu pictoriale in titele goale prin nameti, latite languros pe gresie si nu pot sa gandesc decat ciprinol, urinal, rowatinex, no-spa, pijamaluta cu ursuleti si papuci de blana.
Deja ma gandeam ca nu mai este nevoie sa'mi cumpar pantofi cu toc turcoaz cu fundite care costa cat PIB-ul unei tari africane. Pot sa'ncep sa'mi cumpar pantofi negri urati si plati cu botu' patrat, sosete trei sferturi, fuste gri pana la genunchi, sutiene albe pe sub bluze mulate negre si sa'mi fut un permanent sarmalos. Si'mi faceam si calculu' la punctu' de pensie. Intr'un fel ma consolasem cu ideea ca in curand o sa vina menopauza si viata mea o sa se rezume la discutii de genu': "ia uite draga, stiai ca hot pan face cartofi prajiti fara ulei?"
Pana intr'o zi. Cand eram la servici si una din colege poevestea tendentios cum tine ea cura, draga, cu supa de pui si suc de mere in timp ce eu infulecam multumita dintr'un sendvis cu ceafa de porc, cascaval afumat, unt si paine. Multa paine. Si ca ei ii ajung 50 de lei pe saptamana pentru mancare. La care eu am pufnit bucati de sendvis cand ma gandeam ca atata dau eu constant pe jumate de meniu la o singura comanda la delivery. Dar ca astfel a economisit bani si si'a facut abonament pe un an la sala cu masaj inclus ca nu se poate draga la 20j de ani sa ai celulita. Moment in care am incetat sa simt jena. Stai putin, stai putin, 20j de ani? Nu mai am io anii astia. De-mult. In schimb am prestanta. Sau pot sa pretind ca am una. Ia apleaca'te tu draga pana'n geanta la mine, ca esti mai tanara, te duci la sala si esti supla si da'mi tigarile. Si lasa'ma sa stau eu pe scaunu' ala ca 10 ani am stat in picioare si fac varice si la treij de ani nu se poate draga sa ai varice. Si toarna'mi si mie niste cafea de la tine intr'un paharel, vezi ca au baietii in birou pahare, sau mai bine du'te pana la automatu' de pe hol si ia'mi si mie una ca nu vreau sa ti'o beau pe'a ta. Cu doua de zahar, mersi.

vineri, 18 februarie 2011

Am inghitit!

O felie intreaga de portocala. Oare...?

joi, 17 februarie 2011

Prietenii noştri din copilărie

Voi aţi avut animăluţe cînd eraţi mici? N-aţi luat niciodată un căţeluş amărît şi şchiop de pe stradă sau un pisoi chior cu mustăţile arse de un om rău?
Eu am avut prieteni care nu ştiau graiul omenesc dar privirea lor spunea o mie de cuvinte şi vorbea cu sufletul tău.
Aveam 7 ani şi primul meu animăluţ, de fap e impropriu spus, prima mea păsărică, a fost un cocoşel.



L-a luat mamai-mea din Obor de la un om care locuia la ţară. Şi era mic şi galben şi pufos ca un gogoloi. Nu omul de la ţară. Păsărica mea. Şi l-am botezat Victor. Pe mamai-mea o chema Victoria, Dumnezeu s-o odihnească şi mi-a spus ca Victor însemna în latină învingător. Eu îl strigam Vic. Şi Vic alerga toată ziua prin casă cu gheruţele lui mici pe gresie: ţoc-ţoc şi se găinăţa peste tot Era un adevărat campion. Mergeam cu el prin curtea bisericii şi făceam întrecere. De fapt nu era tocmai întrecere că doar il puneam să sară de pe un gărduleţ de piatră iar el dădea repede din aripioare şi ciripea vesel şi sărea. Făceam asta destul de des, după şcoală. Pînă într-o zi cînd Vic nu a mai alergat prin casă. Doar stătea cu ochii închişi şi tremura şi am zis să nu-l mai duc în curtea bisericii căci nu era în cea mai bună formă pentru sărituri. Şi de atunci Victor n-a mai fost.

Fiindcă eram tristă că Vic mă părăsise, părinţii mei mi-au luat un căţel.


Pe care l-am botezat tot Victor. Şi Victor ăsta nu semăna deloc cu celălalt. Avea sindromul ADHD şi alerga toată ziua prin casă, îi puţea gura şi făcea caca pe covor. Mama zicea că e mai rău ca mine. Dar eu il iubeam, pentru că Vic venea şi-mi trăgea ştrampii roşii de pe mine dimineaţa ca să nu plec la şcoală fără el. După ce mă întorceam de la şcoală, venea vecină-mea, Ilinca pe la mine să ne jucăm împreună cu Vic. Şi ea îl lua de coadă şi se învîrtea cu el prin casă. Atunci Vic schelălăia şi vreo cîteva minute nu mai alerga. Într-o zi, m-am întors de la şcoală şi m-am apucat să-mi fac repede temele pînă veneau părinţii mei de la serviciu. Şi aveam stilou d-ăla chinezesc cu supapă care nu prea vroia să scrie şi-atunci îl scuturam ca să-i vină cerneala. Însă de acea dată, chiar nu mai era cereneală în stilou, aşa că am vrut să-i pun. Şi din greşală am dat cu mîna peste călimară care s-a vărsat pe mine, pe jos şi pe partea albă de blăniţă a lui Vic, iar Vic a început să se lingă repede. Pentru că ştiam ca o să ma certe mama pentru isprava mea, m-am gîndit să curăţ. Aveam PIC la plic de scos pete de cerneală. Şi PIC era un praf galben care dizolvat în apă mirosea a pişat de pisică. Şi am dat cu PIC pe uniforma mea şi pe covor şi pe Vic iar Vic a început iar să se lingă. Iar Vic era acum maro, cu puţin alb şi cu mult verde şi îi mirosea gura a pişat de pisică. Şi de-atunci Vic n-a mai fost.

Cînd m-am făcut mai mare, o verişoară mi-a făcut cadou un iepuraş.


Şi l-am botezat tot Victor, pentru că speram că a treia oară o să fie cu noroc. Şi nici Victor ăsta nu prea semăna cu ceilalţi. Era pufos şi nu vorbea deloc. Nu ciripea şi nu schelălăia cînd îl puneam să sară sau îl trăgeam de coadă. Bine, cînd era mic sărea des, dar deja după un an nu mai încăpea în cuşcă şi abia se mai mişca. Nu mi-am imaginat cum poate deveni cineva obez de la salată. Pentru că morcovii nu-i prea plăceau. Singurele dăţi cînd Victor sărea foarte sus moment în care împroşca şi cu pişat, era cînd se speria. Şi vara l-am ţinut pe balcon. Şi la mine pe balcon îşi lăsa crengile un copac mare şi bătrîn pe care l-au tăiat. Iar Victor sărea pe balustradă ca Nadia Comăneci pe bîrnă cînd era mic şi se întindea tot pînă la frunze cu boticul. Într-o zi Vic era pe balcon şi am vrut să ies sa spăl acolo pentru că deja era plin de căcăreze, era vară şi puţea. Şi Victor a sărit pe balustradă cu fundul lui gras. Şi de-atunci Victor n-a mai fost.

Eu cînd eram mică nu prea am avut mulţi prieteni oameni. Mai spre deloc. Poate pentru că erau invidioşi că eram singura fetiţă de la şcoală care avea pe vremea aia cercei din pene, breloc cu codiţă de iepure şi care mîncase mîncare chinezească. Cîine în 3 culori.

Mai tîrziu, în liceu, mi-am făcut un iubit. Îl chema Ştefan.




miercuri, 16 februarie 2011

Vot

Io la mine pe blog am 5, maxim 6 comentaci rapaci. Si'un anonim ocazional. Si mai e Ostap, o categorie aparte. Si in cele din urma, este Bogdan care sperie clientii. Io nu vreau sa raman singura cu Bogdan. Nicaieri, niciunde, mai ales ca l'ati ambitionat. Deci supunem la vot. Cati vor sa'l banez pe Bogdan? Daca va adunati mai mult de doua persoane, cu mine inclusiv, m'apuc sa caut butonu' nazdravan.

luni, 14 februarie 2011

Staruri sexi de la Hollywood

De Valentine's pentru sufletele candide ale prietenelor, iubitelor si sotiilor:
video

video

joi, 10 februarie 2011

Game on

Nu stiu daca voi va jucati, daca sunteti gameri impatimiti, dar eu ma joc. De la Turtle Odyssey I, II pana la Feeding Frenzy si Chicken Invaders sunt un mare fan al jocurilor tactice si de strategie in care tre'sa acumulezi cati mai multi banuti aurii si sa omori caracatite ca sa salvezi meduza uriasa.

Dar deja am devenit prea buna. Termin un nivel in maxim 7 minute. Bine doar atunci cand reusesc sa omor melcul saltaret care'mi da racheta cu care pot sari pe scarita unde se afla unul din cele 5 diamante necesare pentru a completa nivelul. Simt totusi cum am intrat intr'o rutina. Dar Slavit fie Domnul si creatia sa Omul care a inventat unul din cele mai tari jocuri. Este supremul. Multi ani de tehnlogie vor mai trebui sa treaca pana se va inventa ceva care sa egaleze genialitatea desavarsita a acestui joc. Si a fost creat de un roman. Am incercat sa'i dau embed dar nu merge, asa ca aveti linkul mai jos. El se cheama: Petre cumpara-ti ghete.

http://www.220.ro/jocuri/distractive/Petre-Cumpara-Ti-Ghete/0Rmd4BKcuM/

marți, 8 februarie 2011

Nu'i asa

ca si voi folositi optinea "permanently offline" pentru anumite contacte detestabile din lista de messenger pentru ca daca le stergeti atunci apareti online in lista alora si stiti ca va vor cauta sa va povesteasca despre vietile lor sordide? Io acum ma uit ca din cele 10 persoane din lista mea de messenger nu apar online cuiva. Si nu, nu stau pe invisible.

Facebukkake

Bai, mie nu'mi place facebook. Stiu, stiu "vai tu, marghi, ce impotriva curentului incerci sa pari si sugi pula". Ba, nu. Nu'mi place din simplul motiv ca nu stiu sa'l folosesc. Nu stiu sa'l folosesc pentru ca nu ma intereseaza sa stiu sa'l folosesc. Nu'i vad scopul bine definit. Si asta nu e un manifest antifacebook pentru ca nu ma cheama nici Tudor Chirila nici Bucurenci. Eu mi'am gasit pe facebook 2 foste colege de liceu. Atat. Bine, asta si pentru ca nu mai tin minte cum le cheama pe restu'. Da' avand in vedere ca nici ele nu m'au cautat pe mine, de ce sa ma deranjez? Nu'mi mai place pentru ca n'am acces la pozele de album decat daca te bagi la prietenie cu diversi. Desi in nemarginita mea inteligenta m'am prins ca daca ma duc pe comentariul unuia la o poza de'ale altuia, am acces la tot albumul.
Da' io nu vreau sa ma'mprietenesc cu nimeni. Nu's genu' de om care'si face un album si'alearga cu fizicu' imortalizat in bambu pe net ca sa se'mprieteneasca cu aceiasi sau alti diversi. Da'n schimb vreau sa rad de oameni si de aspectul lor si ca joaca farmville si ca'si trimit citate celebre. Iar facebook nu'mi da aceasta oportunitate. Cum, mai facebook, mai, te presupui a fi o retea de socializare. Poate'as socializa daca as reusi sa fac pe facebook grupul oamenilor care rid de oamenii care au cont pe facebook si scriu pe wall. Si le'as scrie la randul meu mizerii. Dar asa mi se pare ipocrit din partea mea sa'mi fac 200 de prieteni si p'orma sa comentez trivial la pozele lor special facute pentru facebook. Iar chestia cu profilul privat e un paradox stupid. Pai cum sa socializez cu oameni straini? Adica tot cu aia cunoscuti sa socializez? Pai nu suntem o adunatura de prosti?
Cum sa explic eu, mie niciodata nu mi'au placut robotii de bucatarie, telefoanele cu net si camera, pasta de dinti in 3 culori, sampoanele cu balsam, casatoria, pantofii sport cu toc, fuckbuddies. Nu, mie'mi plac lucrurile clare. Vreau sa trimit poze, le trimit pe mail sau nu le mai trimit. N'am avut aparat, nu m'a interesat suficient incat sa fac pozele alea; n'ai avut aparat, naspa. Vreau sa vorbesc cu cineva, am telefon. Costa mult, am messenger. Pana si facebook are cont de facebook. Iar Lady Gaga are mai multi prieteni decat Mark Zuckerberg.
Da, dar ce frumos e cand Rashid Kumpulele, al 16577547 prieten al tau de pe facebook te felicita de ziua ta. Nu, frate, pe mine sa ma sune lumea si sa'mi cante.


  • x: pufoasa mea:-*
    January 30 at 3:39pm ·
    y: pufoasele mele vrei sa spui!!!!:)
    January 31 at 10:58pm ·
  • x: iubitele meleeee..iubite:-*
    February 1 at 4:02pm ·
  • y: asa da!:)
    February 1 at 6:54pm ·
Superb.

joi, 3 februarie 2011

Gras da' vesel

Azi tre'sa va recunosc ceva. In primu' rand sunt in niste toane absolut extraordinare. Ma simt ca'n anotimpu' ala care tine 2 saptamani pe an de'i zice vara cand am o durere absoluta'n gardu' vecinului. Asta pentru ca sunt un personaj valoros si foarte potent. Desigur, asta e un pleonasm pentru cine ma cunoaste, dar pentru restu' fata de care din modestie si decenta nu fac exces de personalitatea mea superioara, tre'sa subliniez cat de maiastra si minunata sunt eu in fiecare moment al existentei. Deci cateodata ma surprind chiar si pe mine, care pe mine in strafundurile mele numa ceva de un impact zdruncinator ma mai poate sa ridic din spranceana mea pensata. Drept pentru care ma bucur. Si cum zicea ca bine zicea: nimeni nu se bucura ca grasii. Da, dar permisa'mi fie adaugarea, eu, pe langa asta, fac soarele sa rasara, fac pasarile sa cante, dau sens vietii muritorilor pe pamant. Si pentru ca's exceptionala, aer pentru toata lumea. Voi ce faceti pentru mine?