Astăzi vă voi dezvălui nişte adevăruri universale. Având în vedere că am în total cinci cititori cu mine cu tot, nu îmi simt statutul ameninţat şi nici nu mă simt în pericol de a mă trezi cu protecţia animalelor, NASA şi Interpol la uşă. Şi oricât de absurd vi s-ar părea, istoria - cel puţin cea recentă - a dovedit contrariul.
Se zvonește că femeilor le plac bărbații cu pula mare. N-o să contrazic asta. N-am de ce. E real. Și e instinctiv. Problema o constituie interpretarea faptului. Comparativ cu bărbații, femeile sunt rar mânate in acțiunile lor și-n decizii de nevoia sau plăcerea de a se fute. Ați întâlnit vreodată o femeie cu creeri-n cap care ar prefera să-și vâre-n pizdă un picior de masă mai degrabă decât să stea la o porție de limbi? Nu vorbim de alea care-o fac pe bani. Alea-s o categorie aparte, demne de apreciat pentru performanțele lor și-atât. Vorbim aici de plăcerea fizică. Ce plăcere poți să ai când te penetrează o foreză spiralată de 20 de cm? Băi, femeile aleg un bărbat cu pula mare în principal pentru că pot să-l prostească și secundar pentru plăcerea fizică, fâs.
Știu, nu pare că are logică. Răbdare. Explic încet. Hai să ne gândim. Cam de cât sânge e nevoie să irigi o pulă de 20 cm? Considerabil mai mult decât o cantitate suficientă pentru o pulă de 14. Sigur, tre-să muncești să menții erecția, da' pe toată perioada acuplării, bărbatul cu pula de 20 de cm e braindead. Se tâmpește pe o perioadă determinată. Tot sângele se pompează-n mândra pulă, lăsând creerul gol și vesel. Toată lumea zice ca negri-s proști. Că din cauza climei, că din cauza culturii. Căcat. Au capu' mic și pula mare, e dovedit. Asiaticii sunt exact pe dos. Că mărimea capului nu contează, că tot 5 % din creer îți folosești, de acord. Da' 5% din mult e mai mult decât 5% din puțin și neirigat. Acum capătă sens ce zic?
Bun, mai departe se zvonește că locu' femeii e-n bucătărie. Mă, nu neapărat. Adică în ordine de a obține controlul sigur și definitiv asupra bărbatului trebuie să-i arunci ceva pe dinainte. Dacă e și ceva ce-i place, cu atât mai bine pentru tine. El o să creadă că ești sclava lui și că-l iubești. Mă, nu neapărat. Adică dacă ești masochistă, mamai-mea sau faci parte din secta Amish, da. Dar o femeie ca trestia gânditoare știe că asta e doar o stratagemă. După ce mănâncă, omu' tre-să-și facă digestia. Moment în care iarăși tot sângele se concentrează în cu totul altă parte decât creerul.
Și acum că am aflat toate astea, ia să gândim mai în profunzime, să ne avântam oleacă în meandrele concretului. Un futai durează minim cam 20 de minute. Nu rîdeți, că sunteți boi, știu exact ce zic. Cu tot cu alea 15 de reveneală, da. După futai ți se cam face fomică, dacă ești odihnit. O masă, doar cu mâncat, durează cam tot 20 de minute. Digestia, 20 de minute. Deci puse cap la cap aproximativ o oră în care bărbatul are mintea mai goală decât cardul tău. Exact în acest răstimp poți să-i ceri cam orice. Depinde acum de cantitatea de futai, mărimea pulii, cantitatea de mâncare, anduranța ta și posibilitățile lui în a-ți rezolva o problemă sau alta. Dar vă zic sigur, așa obții ceva de la bărbatul tău. Când are coaiele goale și stomacul plin. E ceva nou? Nu, dar lumea nu privește așa lucrurile. Credeți că femeia s-a complăcut în rolul de sclavă casnico-sexuală din prea multă dragoste, considerație și devotament? Nu, frate.
Pentru că femeia e conștientă că nu poate face anumite lucruri de una singură. De exemplu, foarte mulți bani pentru toți pantofii pe care și-i dorește. Pentru așa ceva ai nevoie de un bărbat. Și-atunci te sacrifici în numele binelui suprem. Să fut în gură femeia independentă. Femeia independentă e o isterică frigidă care se îmbracă-n gri și are o defecțiune la vagin. Și sunt chestii pe care nu le poți face singură. Nu poți să-ți dai limbi singură. Și-atunci ai nevoie d-un bărbat. Și trebuie să folosești stratagema asta ieftină și veche de când lumea, o dată pentru că e eficientă și-n al doilea rând pentru că bărbații sunt așa niște porci infecți și leneși și mizerabil de ordinari încât poți să te tăvălești in propriul sânge că ți s-a ars încărcătorul la epilator și-l rogi să ți-l repare în loc să dai bani din banii voștri pe unu' nou. Dacă vii cu rugămintea numai în momentele de luciditate, poți să zaci liniștită cu pădurea pe picioare. Nu mămica, futu-l în neam de animal fără pic de considerație. Fă-i un handjob, dă-i un sendviș și cere-i bani de salon, că vrei să fii ca-n palmă pentru el. Păi mă scuzați, un handjob și-un sendviș, atît pentru o ședință la salon. Muia, futaiu', analu', ciorba și tocănița le păstrezi pentru cazuri mult mai importante.
Să zicem că-l prinzi pe Irinel. Cre-că Irinel are totuși pula cam mică, dar mă rog. Nu-l iei de bărbat, că te lasă și fără bani și fără bani când te lovește lehamitea, ca oricum copil nu vroiai. Pregătești frumos terenu' o perioadă, te prefaci că suferi de frig în august, vezi tu, după care dai lovitura.Într-o dimineață ploioasă de noiembrie îl fuți de-i sari capacele, îi arunci un prânz sau un brunch romantic la mișto și abia apoi îl anunți că pleci în Bora Bora la bronzat, că tu nu mai suporți frigul, ești o fire meteosensibilă, ai nevoie de șoferul și de banii lui și-l rogi frumos să sune la bancă atunci să facă transferu' (că de-aia am zis prânz și nu cină, să fii sigură că nu închide la bancă) că nu mai ai când să mai rezervi biletele de avion. Până să-și dea seama că ce, că de ce, tu deja îți asortezi sandalele cu eșarfele.
Sigur, eu n-am încercat pentru că mie-mi place să mă și fut și să și mănânc și uit pe drum cam ce urmăresc. Plus că alb, cu bani și cu pula mare - fac și io ca olteanu' - așa animal nu există.