Cuvintele sunt de prisos

Celebra ac... ăăă zia... ăăă... Lorena Lupu a anuntat retragerea ei din activitatea scriitoriceasca. Pun link ca sa nu fiu acuzata de afirmatii mincinoase si defaimatoare. Ostile Capitanului Obvious ii ureaza succes in noua ei activitate.

Miscellaneous

Nu mai am un post care se numește așa? Parcă da. Cui îi pasă? Nu știu cine-a inventat cuvântul ăsta, dar e absolut minunat.
Misăleiniăs. Aș putea să-mi numesc primul născut așa. Sună cel puțin a erou roman. Ușor ghei, era ceva ordinar pe vremea aia, dar merge. Sau "schedule". N-aș fi ghicit în veci acum vreo 10 ani, ca să nu par proastă recent, că se scrie așa. Ăsta și cu "obnoxious". Obnoxious Miscellaneous Schedule. Întâiul, că junior junior încă nu e cazul și chiar are sens dacă zăbovești cu gândul. Sună mai bine decât Salată de Vinete, cum intenționam pe vremuri. Nu, nu sunt însărcinată. Doar îmi place mult ciocolata.
Daaaa. Și iată, am devenit prima persoană pe care o cunosc care a ajuns să se troleze singură.
Bun. I-am găsit pe băieții ăștia:

Știu, e poza mică. Dar nu-i nimic, au și sait. Nu e foarte mișto? Și au "dotări"."Daca oamenii s-ar imparti in oameni si transportatori noi cu siguranta am fi oameni". Mă face să rîd și să mă simt bine cu mine. Nu, nu vreau să le fac reclamă și nici să mă mut. Pur și simplu eram în taxi azi-dimineață, mi-a furat privirea stickerul de pe mașinuța lor și am întors capul. Pentru că eu nu mă uit după femei. Eu mă uit după chestii inteligente și simpatice. Care nu-s mereu bărbați.
O altă ceva care mi-a rămas în cap ciocnindu-se nu de pereți goi și făcându-mi ecou în urechi, dându-mi impresia că aud vocea Domnului care-mi poruncește să scriu pe blog ca Moise pe tăblițe (Moise era?), cum ar putea afirma malițios Ostap, de exemplu, este asta. Nu fac niște fraze extrem de alambicate cu o topică absolut imposibilă care te obosesc până ajungi la sfârșit și pierzi ideea? Asta pentru că în general un ceva care-mi intră-n cap nu se ciocnește de pereți goi făcându-mi ecou în urechi dându-mi impresia că aud vocea Domnului care-mi poruncește să scriu pe blog ca Moise pe tăblițe (da, Moise era, am verificat eu pe wikipedia între timp și cică Domnul le-ar fi scris, căcat, așa pot și eu să zic că Domnul a scris pe blog), cum ar putea afirma malițios Ostap, de exemplu.
Nu, n-am fost acolo. S-aud. Tot ce-ai auzit. Să văd. Tot ce ai văzut. Să văd. Tot ce ai făcut. Să văd. Prin tot ce ai trecut. Dar am auzit. Că fraierii mă vorbesc pe la spate. E chiar așa, frate?! Zici că-s versuri din cel puțin Păunescu. Frații. Așa. Am auzit. Despre domnii ăștia de la cineva și mi s-a părut că sună mișto. Cu prestanță într-un fel. Nu sună mișto?

Supremaţia femeii

Astăzi vă voi dezvălui nişte adevăruri universale. Având în vedere că am în total cinci cititori cu mine cu tot, nu îmi simt statutul ameninţat şi nici nu mă simt în pericol de a mă trezi cu protecţia animalelor, NASA şi Interpol la uşă. Şi oricât de absurd vi s-ar părea, istoria - cel puţin cea recentă - a dovedit contrariul.
Se zvonește că femeilor le plac bărbații cu pula mare. N-o să contrazic asta. N-am de ce. E real. Și e instinctiv. Problema o constituie interpretarea faptului. Comparativ cu bărbații, femeile sunt rar mânate in acțiunile lor și-n decizii de nevoia sau plăcerea de a se fute. Ați întâlnit vreodată o femeie cu creeri-n cap care ar prefera să-și vâre-n pizdă un picior de masă mai degrabă decât să stea la o porție de limbi? Nu vorbim de alea care-o fac pe bani. Alea-s o categorie aparte, demne de apreciat pentru performanțele lor și-atât. Vorbim aici de plăcerea fizică. Ce plăcere poți să ai când te penetrează o foreză spiralată de 20 de cm? Băi, femeile aleg un bărbat cu pula mare în principal pentru că pot să-l prostească și secundar pentru plăcerea fizică, fâs.
Știu, nu pare că are logică. Răbdare. Explic încet. Hai să ne gândim. Cam de cât sânge e nevoie să irigi o pulă de 20 cm? Considerabil mai mult decât o cantitate suficientă pentru o pulă de 14. Sigur, tre-să muncești să menții erecția, da' pe toată perioada acuplării, bărbatul cu pula de 20 de cm e braindead. Se tâmpește pe o perioadă determinată. Tot sângele se pompează-n mândra pulă, lăsând creerul gol și vesel. Toată lumea zice ca negri-s proști. Că din cauza climei, că din cauza culturii. Căcat. Au capu' mic și pula mare, e dovedit. Asiaticii sunt exact pe dos. Că mărimea capului nu contează, că tot 5 % din creer îți folosești, de acord. Da' 5% din mult e mai mult decât 5% din puțin și neirigat. Acum capătă sens ce zic?
Bun, mai departe se zvonește că locu' femeii e-n bucătărie. Mă, nu neapărat. Adică în ordine de a obține controlul sigur și definitiv asupra bărbatului trebuie să-i arunci ceva pe dinainte. Dacă e și ceva ce-i place, cu atât mai bine pentru tine. El o să creadă că ești sclava lui și că-l iubești. Mă, nu neapărat. Adică dacă ești masochistă, mamai-mea sau faci parte din secta Amish, da. Dar o femeie ca trestia gânditoare știe că asta e doar o stratagemă. După ce mănâncă, omu' tre-să-și facă digestia. Moment în care iarăși tot sângele se concentrează în cu totul altă parte decât creerul.
Și acum că am aflat toate astea, ia să gândim mai în profunzime, să ne avântam oleacă în meandrele concretului. Un futai durează minim cam 20 de minute. Nu rîdeți, că sunteți boi, știu exact ce zic. Cu tot cu alea 15 de reveneală, da. După futai ți se cam face fomică, dacă ești odihnit. O masă, doar cu mâncat, durează cam tot 20 de minute. Digestia, 20 de minute. Deci puse cap la cap aproximativ o oră în care bărbatul are mintea mai goală decât cardul tău. Exact în acest răstimp poți să-i ceri cam orice. Depinde acum de cantitatea de futai, mărimea pulii, cantitatea de mâncare, anduranța ta și posibilitățile lui în a-ți rezolva o problemă sau alta. Dar vă zic sigur, așa obții ceva de la bărbatul tău. Când are coaiele goale și stomacul plin. E ceva nou? Nu, dar lumea nu privește așa lucrurile. Credeți că femeia s-a complăcut în rolul de sclavă casnico-sexuală din prea multă dragoste, considerație și devotament? Nu, frate.
Pentru că femeia e conștientă că nu poate face anumite lucruri de una singură. De exemplu, foarte mulți bani pentru toți pantofii pe care și-i dorește. Pentru așa ceva ai nevoie de un bărbat. Și-atunci te sacrifici în numele binelui suprem. Să fut în gură femeia independentă. Femeia independentă e o isterică frigidă care se îmbracă-n gri și are o defecțiune la vagin. Și sunt chestii pe care nu le poți face singură. Nu poți să-ți dai limbi singură. Și-atunci ai nevoie d-un bărbat. Și trebuie să folosești stratagema asta ieftină și veche de când lumea, o dată pentru că e eficientă și-n al doilea rând pentru că bărbații sunt așa niște porci infecți și leneși și mizerabil de ordinari încât poți să te tăvălești in propriul sânge că ți s-a ars încărcătorul la epilator și-l rogi să ți-l repare în loc să dai bani din banii voștri pe unu' nou. Dacă vii cu rugămintea numai în momentele de luciditate, poți să zaci liniștită cu pădurea pe picioare. Nu mămica, futu-l în neam de animal fără pic de considerație. Fă-i un handjob, dă-i un sendviș și cere-i bani de salon, că vrei să fii ca-n palmă pentru el. Păi mă scuzați, un handjob și-un sendviș, atît pentru o ședință la salon. Muia, futaiu', analu', ciorba și tocănița le păstrezi pentru cazuri mult mai importante.
Să zicem că-l prinzi pe Irinel. Cre-că Irinel are totuși pula cam mică, dar mă rog. Nu-l iei de bărbat, că te lasă și fără bani și fără bani când te lovește lehamitea, ca oricum copil nu vroiai. Pregătești frumos terenu' o perioadă, te prefaci că suferi de frig în august, vezi tu, după care dai lovitura.Într-o dimineață ploioasă de noiembrie îl fuți de-i sari capacele, îi arunci un prânz sau un brunch romantic la mișto și abia apoi îl anunți că pleci în Bora Bora la bronzat, că tu nu mai suporți frigul, ești o fire meteosensibilă, ai nevoie de șoferul și de banii lui și-l rogi frumos să sune la bancă atunci să facă transferu' (că de-aia am zis prânz și nu cină, să fii sigură că nu închide la bancă) că nu mai ai când să mai rezervi biletele de avion. Până să-și dea seama că ce, că de ce, tu deja îți asortezi sandalele cu eșarfele.
Sigur, eu n-am încercat pentru că mie-mi place să mă și fut și să și mănânc și uit pe drum cam ce urmăresc. Plus că alb, cu bani și cu pula mare - fac și io ca olteanu' - așa animal nu există.

Barbu cu scara Ana

Oh, my God what does it mean? Cunoaşte cineva vreo centralistă care lucrează la o firmă de taxi? Femeile alea există în viu? Şi de ce... Dumnezeule, am făcut o descoperire epocală. Deci în momentu' ăsta realizez că am momente de luciditate şi de genialitate de care mă bucur în sinea mea. Vorba fiind despre faptul că de câţi ani mă frichinesc prin taxiuri n-am auzit niciodată o voce masculină de la vreun dispecerat de taxi. Este o meserie prohibită bărbaţilor executată de nişte femei inexistente.
Da' vreun pompier cunoaşte cineva?

Deontologia slăbitului şi fashion session - varianta necenzurată

Ce am de gând să-nşir acum nu e nici nou, nu e nici wow. E doar pe-nţelesul tuturor, fără fiţe inutile şi exagerări.
Ziceam deunăzi că m-am îngrăşat. Nu oripilant de mult, nu brusc neapărat cât simţitor-vizibil. Şi să fiu a naibii dacă regret vreo secundă procesul prin care s-a-ntâmplat rezultatul. Nu, nenică. Nicidecum. Nu regret nici o piţă de la doişpe noaptea, nici un dubluciz, nici un ţambal de coaste. De ce? Pentru că-s gurmandă. Îmi place mâncarea de nu mai pot. Am trăit senzaţii mai complexe în faţa farfuriei decât în faţa pulii. Şi nu m-abţin nici de la una nici de la cealaltă. Frate, caloriile acum, părerile de rău mai târziu. Pot să trăiesc mulţumită aşa fără remuşcări.
Ce mă scot pe mine din sărite sunt oamenii care-ncep să-şi trăiască drama în faţa meniului: "vai, aşa aş mânca o ceafă de porc cu cartofi prăjiţi şi clătite la sfârşit şi-o cola, ooo, de când n-am mai băut o cola, dar lasă o să-mi iau un piept de pui la grătar". Băi, monologu' ăsta e ceva intim pe care tre-să-l ai tu cu persoana ta în momentu' în care te-ai decis să slăbeşti sau să nu te mai îngraşi. Lasă făţărnicia şi victimizarea la uşa crîşmei şi ori intri împăcat cu ideea, ori te declari învins şi te simţi bine direct proporţional cu depresia de după. Pe care o ai acasă cu o ciocolată în mână, nu de faţă cu prietenii. Ca să nu mai vorbim că pieptul de pui la grătar e cel mai searbăd, cel mai sec, cel mai plicticos şi fără substanţă, fără personalitate şi prestanţă şi gust, fel de mâncare. Orezu' fiert se simte ruşinat în faţa pieptului de pui la grătar.
O altă categorie de oameni jenanţi sunt pizdele. Te-ntâlneşti cu nişte oameni printre care nişte pizde. Tu-ţi comanzi mâncare şi băutură, ele-şi comandă iarbă cu apă plată sau freş. Înduioşător de moartea căprioarei. Şi dacă ar fi doar atât, n-ar fi panică. Dar nu, nuuuu. Ele simt nevoia să scoată-n evidenţă faptu' că deşi nu arată ca nişte vaci, au fix comportamentul si obiceiurile specifice: "dragă, ştii că m-am apucat să ţin dieta... ", discuţie întinsă pe vreo juma de ora sau două feluri de mîncare asezonată cu tras de aripioare, strâns de coapse pentru a dovedi lipsa celulitei şi alte gesturi care pe mine mă-ngreţoşează mai mult decât muscaua. Fă, poartă discuţia asta-n faţa oglinzii, că oricum nu interesează pe nimeni. Eu sunt într-o crîşmă cu prietenii mei. Ne e foame, ne e sete şi ne-am comandat de mîncare şi de băut. Dacă tu ai de gând să ţii o prelegere despre beneficiile gazonului comestibil, du-te-n pulamea-n pădure sau pe imaş la păscut şi adăpat în turmă organizată cu celelalte vaci, fă o transhumanţă şi scuteşte-ne pe noi restu' de oameni normali cu burta, celulită, şunci şi poftă de mâncare de pizma ta vizibilă.
M-am aflat de ceva ori în companie majoritar masculină. Eu cu încă o fată. Care probabil arăta infinit mai bine decât mine şi a fost şi apreciată conform. Când ne-am aşezat la masă, rolurile s-au inversat între noi două sau între mine şi ele. Simplu, pentru că fiind gurmandă ştiu cam ce-nseamnă fiecare fel de mâncare, stiu ce-i ăla pfeffersteak, şi mai ştiu că tristeţea aia de salată se pronunţă Sizăr şi nu Cezar, că nu-i salată de câine şi niciodata n-am să trimit chelneru'napoi cu biftecu' tartar să mi-l aducă făcut la grătar. Şi nu-s zgârcită cu mine. Am ieşit să mâncăm, am suficienţi bani cât să-mi plătesc nota. N-am, nu ies, pentru că vreau să comand ce-mi place, nu să stau ca la ora de algebră să-mi calculez banii, să fac permutări de 7 luate câte 2 de aşa manieră, încât să-mi ajungă ori de ardei ori de smântână, că la sfârşit n-am de şpagă.
Am observat astfel că bărbaţii indiferent de vârstă, educaţie şi rasă se simt mult mai relaxaţi în compania unei femei care ştie să aprecieze o mâncare bună, care se bagă la un ciolan cu fasole şi-o halbă de bere nefiltrată d-un chil, decât în compania uneia care stă şi-şi face calculul din vârful genelor la boabele de porumb din farfurie şi soarbe delicat din paharu' cu apică. Iar majoritatea femeilor sunt ipocrite. După ce declamă că ele s-au săturat cu 3 fire de iarbă, după ce-au ieşit pe uşă, încep să scormone-n geantă în căutare de biscuiţi şi covrigei. Da' stai fă la masă şi mănâncă omeneşte, bucură-te de companie, d-un pahar de vin, d-un fel de mîncare. Chiar dacă nu poţi tot, asta e, ţi-ai făcut plăcerea, oricum îl plăteşti, poţi să ceri restu' la pachet.

Problema următoare e cea a vestimentaţiei. Recunosc sincer că de când m-am îngrăşat, am învăţat să mă îmbrac. Cu durere-n adâncul sufletului şi al contului de salariu am fost să-mi cumpăr haine care să arate decent pe mine. Asta e, m-am destrăbălat, acum plătesc. O femeie slabă se poate îmbrăca aproape cu orice. Şi c-un sac dacă nu se găseşte altceva. Chit că o să aibă prezenţa unui cuier ambulant, nu contează, în conştiinţa generală ea este o femeie slabă deci implicit arată bine. Cu femeile grase nu stă treaba la fel. Daca e ceva care detest la femeile grase, nu e faptu' că sunt ci că o arată ostentativ. Fă, fiinţa lui Dumnezeu, vaca Domnului care eşti, porţi măsura 44, ia-ţi haine măsura 44 sau corespondentul ei, nu ceva cu 2 măsuri mai mici, că arăţi ca un muşchi ţigănesc ştrangulat de şfară. Am văzut chestia asta şi la femeile mai slabe. Bă, trăi-ţi-ar neamu', nu e nimic estetic sau sexi la nişte şunci revărsate peste curea, de dragu' măsurii 36. Şi dacă se poartă mini şi nu-ţi permite silueta, nu purta că nu vreau să rămân oarbă pe vecie iar tu ţinta mişourilor. De exemplu mi-am luat o rochie de dantelă. Pantofi cu toc şi perle? Glumiţi. La rochia aia merg bocancii cu geaca de piele. Nu pentru că ţin io să arăt cât sunt de rebelă, ci pentru că asta-mi place mie sincer să port la ceva general acceptat ca fiind la modă. Bocancii si geaca de piele. La dantelă. Muie Cosmopolitan, eu aşa mă simt bine, şi aşa-mi permit să mă accesorizez la felul în care arăt. Da, e măsura 36 pentru că m-am hotărît să slăbesc şi la vară nu mai găsesc rochia asta. Şi voi slăbi din trei motive foarte obiective. Am haine la care ţin mult şi nu mai încap în ele, haine pe care am cheltuit două căruţe de bani, mă mişc foarte greu şi transpir, chestie pe care o detest cu patimă. Dar jur cu o mână pe roşii şi cu cealaltă pe ardei că n-o să discut vreodată despre diete şi salate.

Mărţişoscar

Aseară, din motive de somnolenţă, n-am apucat să mă uit la marea cumetrie cinematografică de la fraţii noştri de peste ocean. Da' azi am dat un ochi întâmplător din curiozitate mai mult să le văd pe doamne care cum s-a prezentat. Eul meu interior e totuşi mulţumit de sine însămi că a apucat să vizioneze filmu' cu tăicuţu' George, care film a luat el ce i se cuvenea. Nu de alta, da-n filmu' ăla se-njură aşa, c-un aer demn, plin de prestanţă, iar io mă bucur când filmele cu sodomeala verbală iau premii d'astea academice. Plus ca e film cu handicapaţi. Handicapaţi englezi. Regali. Cum adică tu, Academia Americană de Film să nu premiezi aşa ceva? Uite, bă. Au recunoscut englezii că-s un neam de degeneraţi, hai să le dam un premiu pentru sinceritate. Iar englezii l-au luat. Cum să nu-l ia? Frumos.

Da' nu despre asta vreau să discut. Că cultura mea cinematografică e modestă. Io mă rezum la ce ştiu eu sau ce am impresia că ştiu eu. Mai ales că mâine e ocazia care e, numa bine să discut despre ce-mi place mai mult. Nu, nu despre mâncare. Despre ţoale, dom'le.

Şi privesc pe saituri de profil. Şi mă minunez eu în gustul meu vestimentar impecabil şi ireproşabil. Deci zău că parc-a fost la balu' de absolvire al grupului şcolar UCECOM. La mare căutare anul acesta a fost lămiul, prezent mai pe toate duducele care mai tinere, care mai purii. Numa Gwyneth Paltrow l-a purtat cu graţie. Da' pe Gwyneth Paltrow poţi s-o-mbraci şi-n jucător profesionist de hochei şi s-o pui să cânte kumbaya, şi-n veioză cu abajur cu ciucurei cu clopoţei şi-n costum de tanti de la administraţia financiară, nu dai greş. Desigur, sunt subiectivă . Cre-că Gwyneth Paltrow e una din puţinele femei căreia dacă-i propui o muie elegantă şi te refuză, îţi pare rău sincer c-ai jignit-o. E, pe de altă parte şade Penelopa. Deci a venit Penelopa în rochiţa ei de naşă de-acu' 10 nunţi, 15 kile şi 3 numere la sutien, când a ţinut lumânarea-n biserică vreunui văr sarac de prin periferia Madridului şi-i era tîrşală să impresioneze cu ţinuta Armani Privee de duminică.
Reese Witherspoon cre-că-i nostalgică după vremurile când juca ea-n rol de principesă neprihănită dimpreună cu fostu' bărbac'so când îi dădea ăla limbi prin filme de şi-a tras ţinuta asta de domnişoară de pension. Da' nu-i rău: rochie clasică, coc clasic, botox clasic. Stil.

La mare căutare a fost şi roşu'. Părerea mea e că rochia roşie la genu' ăsta de eveniment e ca aia albă la genu' de eveniment nuntă. Mai puţin tanti asta care nu ştiu a cui e şi s-a prezentat ca venită de la Hooters în drum spre şoseaua de centură. A lor, că-i mai de ceva mulţi coco, aşa.

Cate Blanchett arată ca şi când ar intenţiona să i-o dea discret tot poporul francez şi coloniile între ţâţe cu arcu' ăla de triumf din mărgele tatuat pe rochie iar Scarlett Johansson a afişat un look inspirat dintr-o ţinută retro d-ale Andei Adam, gumele minti cu abţibilde şi placa de păr a Anei Maria Prodan.

Mai e şi Milla. Păcat de ea şi de tatuaju' ei din Black Swan că nu ştie să joace. Al'fel aş fute-o şi cu limba uscată.

Am lăsat-o pe preferata mea la urmă. Deci cum să n-o iubeşti când o arde cilău-couturistic? Ui'la ea cum a venit la Gloabele dîn Aur, mîncaţaş. Tot respectu' meu, sărumînuşiţele coană Leană dă Carter că te ţine talentu' tău de englezoaică neaoşă de la mama dumitale să faci mişto într-o astfel de manieră de băţu-nfipt în cururile elegante, rujate şi zâmbitoare ale mândrelor vedete laureate. Ştiu, e strategie de marketing. Da' mie-mi place. Cumpăr.