Prin clasa a sasea m-am hotarat ca pot mai mult. Premiile intai le luasem deja io impreuna cu vecina dirigintei, serbus Pichi, care ulterior a crescut sub bluze cei mai frumosi sani pe care i-am vazut la o fata de liceu. Eram capitan la echipa de fotbal a clasei si luasem ceva premii la ceva concursuri de desen in care temele principale erau „pacea” si alte bulshituri propagandiste din acea vreme, desi mie imi placea sa desenez sau sa acuarelizez, mai bine zis, cai si tancuri. Si indieni, binenteles.
Deci eram de cariera, dar ce-mi lipsea mie la vremea aia era puterea. Nu eram decat comandant de grupa la pionieri, aveam un efectiv de 8 pionieri in subordine, dintre care 7 prezenti si unu absent, ca Mococean Costel taie porcu’ tovarasa. Da io voiam snurul galben.
Asa ca m-am hotarat sa urc pe scara ierahica prin orice metode. Am convocat lotul echipei de fotbal si le-am promis in schimbul votului, care era democratic pe vremea aia desi nu stiam ce inseamna, ca nu voi mai face schimbari sau inlocuiri in teren prin decizii despotice ci voi tine cont de valoarea fiecaruia si de abnegatia si daruirea pe care o vor demonstra pe gazon. Bine, nu era chiar gazon, era un pic de iarba in spatele uneia din porti da acolo era plin de porci.
Cu colegii de etnie tiganeasca o fost mult mai usor. Le-am promis ca odata ajuns sus n-o sa-i parasc niciodata ca fumeaza si nu stiu sa citeasca, ba chiar ca o sa fumez si io cu ei candva si o sa le soptesc la citire.
Ceva admiratoare aveam deja in clasa, asa ca din randul fetitelor cu tunsori urate erau asigurate voturile.
Treizeci si doua de maini s-au ridicat in aer „pentru” odata propunerea mea ca urmator comandant de detasament si viitor turnator al elementelor antisociale si anti regim din clasa a sasea A. Victoria urma sa fie deplina.
Tovarasa diriginta, sprijinita de calorifer, a rostit atat:
„Nu putem sa-l punem comandant pe Ostap Bender pentru ca l-am vazut eu la practica agricola cand a scuipat in galeata cu struguri.”
